Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu
trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”).Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român“, legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub brad , nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”).Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român“, legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub brad , nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.
